Mănăstirea Sainte-Marie de La Tourette, Le Corbusier

Arhitect: Le Corbusier (1887– 1965)

Locaţie: comuna Eveux , în apropierea orașului Lyon (Franța)

Dată: 1956-1960

Tipul clădirii: mănăstire

  

Le Corbusier elaborează ideile  şi proiectează clădirea începând cu 1953, construcţia propriu-zisă a mănăstirii începând abia în anul 1956. Întrucât proiectul se confruntă cu dificultăţi de finanţare, mănăstirea Sainte-Marie va fi finalizată şi inaugurată în 1960.

Corbusier pune in valoare cele cinci puncte ale arhitecturii moderne [publicate în 1927 de către Le Corbusier şi Pierre Jeanneret. Acestea se referă la un rezumat sistematizat al ideilor lor arhitecturale dezvoltate în cursul anilor precedenţi: 1. Armătura- parterul este transformat într-un spaţiu  degajat, dedicat circulaţiei; locurile obscure sunt înlăturate; grădina şi spaţiul verde trec liber pe sub clădire; 2. Acoperişul-terasă- semnifică pe de-o parte renunţarea la tradiţionalul acoperiş  în pantă şi pe de alta, accesibilitatea acesteia şi posibilitatea de a fi întrebuinţată (cu funcţie de teren de sport, piscină sau teresă-grădină); 3. Planul liber- eliminarea pereţilor şi eliberarea spaţiului; 4. Ferestrele în lungime; 5. Faţada liberă] şi proporţiile după modelul  MODULATOR (un sistetem de proporţii bazat pe masurătorile umane, şirul lui Fibonacci şi numărul de aur).

Conceperea acestei construcţii este rezultatul unei colaborări între Le Corbusier şi asociatul său, André Wogenscky. De asemenea, Iannis Xenakis (1922,Brăila-2001,Paris) -compozitor, teoretician de muzică şi arhitect-, s-a implicat in mod special în crearea armonioasă a panourilor de sticlă ondulatorii ("pans de verre ondulatoire").
Ansamblul mănăstirii cuprinde biserica, sala capitulară, săli de curs, o bibliotecă, bucătării şi o sută de celule individuale- totul din beton armat brut.
Celulele individuale pun în aplicare optimizarea spaţiului minim după principiul modular, o asemenea celulă dispunând doar de un pat, un birou, o toaletă şi un balcon cu o deschidere mare, ce oferă un peisaj bogat.

Sala de mese, întinsă şi scăldată în lumină, este un spaţiu care favorizează comunicarea dintre cei adunaţi

Printre altele, o importanţă majoră în acest proiect o are dispunerea ferestrelor şi programul luminii, în sfârşit, conceptul unui joc bine studiat al luminii naturale.
Astfel, se proiectează dispozitive speciale, zise şi "coşuri de fum" sau metaforic numite "tunuri de lumină", care vor produce o iluminare concentrată, proiectată pe podea.

Forţa expresivă a acestui proiect constă în segmentarea formelor, a volumelor simple şi definite, a proporţiilor, a materialelor brute şi nu în ultimul rând, într-o paletă de culori naturale.
Această paletă are corespondenţi în două game: culorile primare, pe de-o parte, iar pe de altă parte culorile pământului. Distribuite în zonele plate, acestea contrastează violent cu griurile betonului sau cu cele vecine.
Totuşi, ele nu au doar roulul de a seduce ci mai ales acela de a clarifica lectura volumelor.
Ele descriu volumele, profilează şi disting planurile.
În ansamblul ei, aceasta  este o construcţie rigidă cu o definire riguroasă, însă armonia proporţiilor trădează aspectul brutal şi rece.

Le Corbusier declară : « Ce couvent de rude béton est une œuvre d'amour. Il ne se parle pas. C'est de l'intérieur qu'il se vit. C'est à l'intérieur que se passe l'essentiel ».


Sursa: Le Couvent Sainte Marie de la Tourette, The Monastery of Sainte Marie de la Tourette, Philippe Potie, Fondation Le Corbusier, Birkhäuser, 2001, www.wikipedia.com